|
|
Cun bughju è silenziu per cumpagni
nantu à a strada di l'attesa,
m'ingolgu tamante stonde di lagni
fidendu mi à issu batticore
chì misura è chì palesa
l'infinitu di lu mo amore...
Cristofanu FILIPPI
u 23 di settembre di u 2009
À l'orizonte di e mio stonde
Ci nasce un sole
Chì spinghje a notte
di e ferite
In u celu di e mo speranze
Ci luce una stella
Chì accende a vita
Rinvivita
In u silenziu di e mio brame
Ci canta una voce
Chì disceta i sonnii
Di u benestà
Cristofanu FILIPPI
Aprile di u 2009
Di u tempu vogliu ammaestrà la corsa,
fà chì l'ore diventinu seconde,
chì i ghjorni chjappessinu à l'accorta
è ch'ellu girghi più in furia u mondu.
Solu a forza di l'amore
pò toglie u tempu chì ùn corre...
Cristofanu FILIPPI
u 15 di settembre di u 2009
Ogni parolla mandata
hè trattu d'aria pura,
di speranza rinuvata
per la vita futura,
Prumessa fatta à chjar' di luna :
Di duie anime fà ne una...
Cristofanu FILIPPI
u 14 di settembre di u 2009
L'avete mai fighjata una goccia d'acqua da vicinu ? Avete rimarcatu a perfezzione di e so curve ? L'armunia di e so forme ? Forse averete rimarcatu cum'ella hè capace à piglià si u lume in giru è à restituì lu ancu più bellu in u rispechju di a so tralucenza. S'è vo' ci fate casu, ci pudete vede culori di tutte e mamme, Diu ci hà di sicuru untu u so pinnellu per fà quelli di a terra è di u celu. Accade ancu, quandu omu ci ciotta un sguardu appena più curiosu o forse più passiunatu, di vede nasce mondi in issa gocciuccia d'acqua... À dì la franca, eiu, ùn aghju mai vistu da vicinu gocce d'acqua. Ma quandu vecu luce i so ochji, ùn hè micca una goccia chì mi si pare di vede, ma un oceanu...
Cristofanu FILIPPI u 24 di lugliu di u 2009
E mo dite orfane cercanu
a vistia di a to pelle in issu silenziu saziu di u so lagnu mutu. È s'infiaranu,
à brusgianima, tale i ricordi chì ùn si volenu cunsumà à u sbucinu di u tempu...
Cristofanu FILIPPI 31 di maghju di u 2009
U rè di u mondu sì tù ! A mudestia per bandera sventuleghja in li to ochji fieri.
Le to mani in oru, da la carezza à u straziu, anu inghjennatu mondi cun l'amore è u rispettu per lege sole.
Arrittu, sempre, nè acqua, nè ventu nè focu, nè dispettu t'anu fattu ingrunchjà.
È lu to core batte à basgiavita cun la to regina à fiancu
à fiurisce li to ghjorni. È lu to amore chjocca, quant'è issa tintenna grossa scelta un ghjornu di fiera, è ribomba per isse creste...
U rè di u mio mondu sì tù !
à babbu Cristofanu FILIPPI u 21 d'aprile di u 2009
Ùn fighjate u surrisu chì face accinta à lu mo visu, hè solu una manera, appena finta, di fà cum'è s'eo era.
Innò chì ùn hè dulcezza ind'è issu sguardu ! Serà tristezza di vede tutte isse ore basgià l'azardu da dissuchjà u core.
Vi pare maraviglia, scenza infinita... Ma hè riviglia,
quella di l'omu stancu chì campa a vita senza tene la à fiancu.
Cristofanu FILIPPI
u 13 d'aprile di u 2009
L'avia lasciate vene, in core meiu, l'ore belle di basgi longu à la to pelle à sente corre in le to vene u mo sangue cun l'amore da fà ti omu à batticore. E vulia vede e sumiglie, da li to ochji neri à le mio riviglie, à dà mi ghjorni fieri.
Di tene ti a manu stretta stretta in la mio manu si ferma brama schjetta di li mo sogni landani, spera senza lindumani, oramai stantarata in a risa innamurata di issu ritrattu vechju aggrancatu à u spechju.
Cristofanu FILIPPI u 28 di marzu di u 2009
Rammentu Era fresca si. Ma cusì benefica. E piuviscate di a notte scorsa avianu fattu calà a timperatura di u mare, ma avà ùn a sentianu guasi più : quant’è ch’elli fussinu risanati. Avianu nutatu appena tutti inseme di longu à « A Santa Vaglia » è u sole a s’atteppava torna una cria à l’insù. Di u tempurale, oramai, ùn ne sapianu mancu più chì mondu è solu li venianu in core e stonde passate capunanzu à i viculimi, i balcheghji è e scuzzulate. Santu è Diana.eranu abbastanza fieri è felici. A ci avianu fatta à fà li mette inseme l’altri dui. À Fabbì è à Alesiu. Era quessu u scopu primu di sta crucera. Alesiu era statu malandatu dopu à u so divorziu è bisognu avia di cambià versu. Fabbì ella, ben’ ch’ella fussi una zitella belligna è bravuccia, ùn ci era riesciuta à inguantà l’omu ch’ella avia sempre aspettatu. È dì chì, una settimana fà, ùn si cunniscianu mancu quelli dui. Ùn ci era chè da vede li nutà pettu pettu à basgibasgera ! Ellu, l’amicu di sempre di Santu è ella, a cullega di travagliu di Diana. Durante sette ghjorni avianu fattu cunniscenza nantu à stu velaiu magnificu in cor’ di u mediterraniu. L’altreri, cullati ch’elli eranu à fà si imbruni inseme nantu à u ponte tuttu di teccu, per a prima volta s’eranu basgiati. Hè stata u lindumane chì, compia quella ghjurnata beata à navigà sottu à u sole è cappiata l’ancura à u largu di a Sicilia, s’eranu ritrovi in a cabina di Fabbì è, una carezza pigliendu l’altra, sottu à una duscia tepida à fà bolle i sensi, à lume spentu, avianu fattu l’amore. ... Ah, chì piacè st’acqua fresca ! avà si chì mi sentu megliu... Eppo sta zitella chì m’asserena quand’ella si tene à fiancu à mè... chì piacè !... Era una bella stonda avà ch’elli s’eranu lampati in mare. Rimpusessatu ch’ellu era Santu di tutte e so facultà à riflette è di u so statu di Capitanu, avia decisu chì per l’ora bastava à rinfriscata è chì li tuccava ormamai à tutti di vultà à so postu. In stu modu, tuttu nutendu à culu in daretu per ghjunghje in poppa di « A Santa Vaglia », chjamava à diritta è à manca da adunisce e so reghje è ricullà à bordu per affacendà... si... Ricullà à bordu... Sta infrasata l’avia ribumbatu duie o trè volte in capu, tempu ghjuntu sottu à a poppa. Avia messu una stundarella prima di capì è d’accettà chì di ricullà à bordu... l’era impussibule ! Diana, seguitata da vicinu da stu fidatu di Chimbò, era a prima à ghjunghje. Videndu a faccia impalidita di u maritu capì chì qualcosa si passava. - « O Sà ! Chì ci hè ne ? Ti senti male ? Sì biancu chì pari un lenzolu ! » - « A passarella a mio cara ! a passarella ùn ci hè più ! » - « Cumu a passarella ùn ci hè più ? Ma chì conti ?... » Santu ùn avia avutu bisognu di risponde chì Diana s’era accorta da per ella... À u locu induv’ella avia da esse ci una passarella chì ghjuvava à falà in l’acqua è à ricullà nantu à u velaiu quand’ellu era in pienu mare, ùn ci firmava più nunda. Solu u parapettu spalancatu nantu à u viotu. Alesiu è Fabbì, chì s’eranu avvicinati notu notu dinù elli, ùn pobbenu chè accertà u fattu : a passarella era stata tronca da e buriane è u mediterraniu a s’avia ingullita sfarfagliendu si di colpu quattru funicelli chì Ariana avia forse avutu u tortu di tesse un pocu troppu vicini. « A Santa Vaglia » era un bellu battellu. Un velaiu chì Santu, patrone d’una sucetà d’imprestu di veiculi prufessiunali, avia acquistatu trè anni fà per festighjà u so primu milione di dollari acquistatu dopu avè purtatu à termine in modu astutu, maliziosu è assinatu un portafogliu d’azzioni reghjitu nantu à e tennulugie nove, e materie prime, l’oru è a cumunicazione da fibra ottica. Stu battellu era un Hermina di centu è quattru pedi di longu custruitu in Grecia. A chjoppula era fatta di pinu ageanu è a so struttuta cun tutta a lignameria più fine eranu di teccu è fatte à a manu. Pudia nasconde sinu à una decina di persone in cinque cabine di lussu poste in giru à un salottu spaziosu è à un postu di navigazione degnu di issu nome. In più di i so dui centu metri quadrati di vele, cuntava dui mutori General Motors di cinque centu quaranta cavalli assestati da u materiale elettronicu di navigazione u più avanzatu chì fussi. Era un vede ! un mischju armuniosu di custruzzione tradiziunale è di tennulugia muderna. Cun una punta di proa indittendu l’orizonte à l’insù è una coda di poppa posta à dui metri sopra à l’acqua, Santu pussedia un velaiu chì, da luntanu cum’è da vicinu, era di sfumatura alta è di tenuta nobile. Oghje ancu forse troppu alta è nobile à parè di quelli disgraziati. S’ellu ùn era Chimbò chì, vicinu à a maestra a si ghjucava cun i chjonzuli di a passarella, l’altri si stavanu increduli di sottu à issa poppa snaturata. Ùn sapianu più nè chì fà nè mancu chì pensà. Si fidighjavanu tutt’è quattru imbasgialiti da a surpresa, u penseru chì era natu è da l’angoscia chì principiava à impusessà si di a so persona. In u sguardu di Fabbì, si pudia vede, a paura a si surpava. Singhjuzzava da i nerbi cun l’ochju scemu chì cheria aiutu à a mutesca. Alesiu s’avvicinò per cunfurtà la cum’ellu pobbe. Rassirinendu la à sussurera, visticava à l’ingiru s’ellu ci era modu à francà si da issa pedicaccia. ...Hè tuttu un puttachju què ! Ùn hè micca pussibule ! Ùn si pò più cullà ? Ah innò, ùn ci possu crede. Ma cumu averà fattu issu sgalabatone à lascià si a passarella in l’acqua cun stu tempurale... cumu averà fattu ? È si vole Capitanu ! Ùn ci credu... Ùn hè micca pussibule ! ... Ci serà di sicuru un’altra manera di scatulisce ci... a passarella ùn ci hè più, què ghjè una... ma u battellu hè postu quì nantu à l’acqua è ùn ci serà modu... ? l’ancure !... - « L’ancure o zitè ! l’ancure ! » cappiò Alesiu cum’è per dì : ùn appiite penseri, a suluzione l’aghju eiu. - « Cumu ? Chì anu l’ancure ? » cherse Santu. - « L’ancure ci permetteranu di ricullà à bordu ! » Per Alesiu era senza dì, ma Santu li rispose dillusu chì era fattu vanu d’andà à circà custì. È Diana impuntellò sta dillusione inditendu li u locu da induv’elle escianu e catene di l’arcure bellu sottu à l’orlu di a chjoppula chì ghjuncava al di fora. Era bella sempiice, puru sì unu ci ghjunghjia senza sguillisce sinu à l’ochju di a catena, li tuccava à esse bellu sgualtru per pudè si appichjà à a ringhera. - « Per lu cristacciu neru ! S’eo m’era statu quassù... invece di seguità a mansa di scemi ch’è vo’site ! avà simu belli avanzati. » rinpruverò Santu à i so amichi chì ùn cappionu una parolla sentendu si culpevuli ognunu à so manera. A situazione era propiu dilicata. È per issa stonda, paria ancu senza sboccu. U sole tramandava a so corsa à u zenitu. Era un bellu pezzu ch’elli eranu in l’acqua, à nutà. È dopu à issu culpacciu di a sorte, u pocu di salute ch’elli avianu riacquistatu si n’era turnatu in stizza è a fatiga paria ripiglià piampianinu a suprana. À Chimbò, chì sinù à tandu era u solu à passà si la spenseratu, i sforzi per nutà li venianu più grevi. Avia principiatu à chjacculà dui minuti fà è avà paria ch’ellu si lagnassi. Si vidia ch’ellu circava à arreghje si per rifiatà. Nutava à scosse. U traghjettu chjerchjulu ch’ellu praticava da qualchì stonda si facia bellu più cortu è via via s’avvicinava da u gruppu. Era fiaccu, si vidia. Ùn tenia più. Spandasciava. Li tuccava à spustà. Chjacculava. È in un’ ultima stinzata si lampò nantu à a maestra, a so spera. Ùn era l’affare... hè chì l’animale pisava, è puru essendu in l’acqua, Diana avia u so da fà à nutà è à sustene lu. Allora u puntò accucciulendu lu ch’ellu si tenissi chetu. Ùn si fece senza sforzu chì Chimbò di nutà ùn a si sentia più. U cane era à l’affollu, spandascendu è lagnendu si sempre di più, vultò à a maestra aggranchendu si la. Tuttu ognunu capì chì qualcosa avia da nasce. Infaraustatu, u cane s’arrembava sempre di più. À Diana, li venia difficiule di tene si à gallu tantu più chì tempu tempu l’animale ripigliava i so appoghji. Ed à ogni colpu, percepia e sgrinfie di u so cumpagnu fidatu ficcà si in a so carne mogliula. Tutti eranu mossi sentendu ch’ella si lagnava. À ogni puntata per mandà lu via, sentia a so pelle strappà sottu à e zampe tronchjule è pisie di Chimbò. L’altri trè eranu in giru avà. Mentre chì Fabbì circava à mantene Diana à fior’ d’acqua, nascì u parapiglietteni cun Alesiu da un latu è Santu da l’altru chì pruvavanu à scantà u cane. Tira in un sensu, punta da l’altru, impiccia è imbrogliu, ùn ci era Cristu à fà, u cane s’aggrancava torna è torna. Fatta fine, Santu u inguantò di nerbu per u cullettu è u si tirò in daretu cun viulenza cagiunendu altre ferite più impurtante à a moglia. Un mughju s’innalzò, tamantu è spaventosu, à l’assaltu di u sole sfacciatu prima d’esse inghjuttitu da a serenità issu circondu imensu. Mentre chì Alesiu paria circà qualcosa à l’ingiru, Chimbò sbalurditu vistu si cappiatu da i maestri, si pigliò di paura è fece per lampà si in collu à Santu grugnulendu. Quellu ebbe u tempu d’appiccicà li un cazzottu in u muccichile tugliendu l’abbrivu. Ma u cane ùn era prontu à cappià cusì faciule è si dede à vultà à a maestra. Santu u ritenì una volta torna è Alesiu, riguaratu si un chjonzulu di u parapettu ch’ellu avia sculunnatu, li minò à diruchjera. Un colpu, dui, eppo trè è quattru è tante altre tambate. …T’ai da piantà ?! T’ai da piantà ?! A t’aghju da dà eiu… Ùn ci ne serà abbastanza trampuli ? averemu bisognu di tè à mezu ? T’ai da piantà ne ?... - « Innò ! Innooò ! Pianta per carità... Ùn u minà più ! Per caritaaaà... » murmulò Diana pienghjendu, addisperata è malandata da e ferite. Puru s’ella avia capitu ch’ella era a sola manera di fà la finita, ùn pudia vede u so cane marturiatu in issu modu. Ma avia tricatu troppu per prutestà. È puru, à Alesiu l’era cullatu u sangue in capu è l’avia minatu cum’è un persu. Parechje volte s’era intesu a chjocca crucculà sottu à e ruchjittate. Un hè micca per via di e prediche di Diana ch’ellu hè piantatu, innò, hè stata per via chì ùn ne pudia più ch’ellu hè piantatu. U stintu l’avia cumandatu di risparmià u pocu di forza necessaria per pudè tene nantu à l’acqua. Chimbò, ellu, avia compiu i so strazii. S’ellu ùn era issu capu culpitu paria ch’ellu ghjacissi, chetu, azzicatu da u mediterraniu chì u si purtava. Santu pigliò u partitu, senza anscià, di tirà si lu u più luntanu pussibule da Diana è da u gruppu chì ùn avianu bisognu di issu baschicciu trà le bracci. Alluntanà u pudia alluntanà quant’ella li paria. Ùn era più Chimbò à dà li primura. Ùn ci era chè da vede à Diana per capì chì a situazione ùn pudia megliurà. Fabbì si purtava ancu di più chè prima a paura in faccia. Tantu più ch’ella sustenia a so amica malandata è ch’ella nutava in u so sangue. U mare era turnatu rossu in giru à elle. Eppo soprattuttu pudia vede e so ferite. Una multitutine di ferite. Più à menu prufonde. Parianu tante staffilate chì rendianu contu non solu di a forza di l’animale ma dinù di u spaventu chì l’avia scimitulitu è inchjuccatu à francà si la. In lu turchinu chì s'accampa sò mosse tante stelle è corre lu sussuru d'una sunniata ardita. Una manu livera si tende da lu biancu à lu neru, dendu fiatu à l'attese di tante vite scantate. A to parolla cusì scema u ventu l'hà purtata à suminà l'astutu, ad appianà li termini. L'averanu puru amattatu u metallu infiaratu chì ti tolse u fiatu. U to sonniu si hè vivu è la to pelle negra onora la mio bandera ! à Martin Luther King Cristofanu FILIPPI u 10 di dicembre di u 2008
A Santa Vaglia Infine... Era stanciatu. E roppate s’eranu alluntanate. U tonu budulava sempre, ma per altre cunfine oramai. U ventu furibondu, cappiatu da i so cumparsi di lotta, avia pur’ chì fà à circà fiatu, bellu bellu era turnatu ventulellu eppo trattu, per compie u so tira è molla in un’ ultima ansciata muribonda. A notte, in a so scappata mutesca, sfasciava nantu à l’onde un velu di luce chì, via via, paria spianà i marosuli ribelli affaccendati à resiste una volta torna prima di fà piazza à un mare più appaciatu. Daretu, u sole a si spuntava à l’orizonte è l’ultimi nuli di rosulu vechju impeciati facianu da sgaiuffi vergugnosi à l’affaccà di u maestru di scola. À sta stonda matuttina, tuttu in giru à A Santa Vaglia era per dì ch’ellu era compiu, infine, quellu tempurale tremendu chì l’avia scuzzulati à tutti. Iè. Li si paria d’avè passatu una nuttata in infernu. L’era cascata in capu una timpesta di l’altru mondu, una di quelle chì ùn ci n’era più statu da tempi è tempi. Da ondeci ore è mezu di sera sinu à alba. Non solu ùn avianu pussutu chjode l’ochju, ma eranu stati sciambagliati in tutti i sensi : lampati per aria, spulati in terra, scialbati contru à e parete è e cuttiglie, tante è tante volte ch’elli s’eranu piantati di cuntà quant’elli avianu resu u soiu à i quattru agni di u battellu. Eranu abbambanati ! Più elli quattru d’altronde chè u cane chì s’era impustatu nantu à un lettu è ùn avia più mossu sinu à a calmina. L’animali, hè vera, anu u stintu più chè i cristiani per tirà si da i passi dilicati, soprattuttu quella razza di i Labradori chì tuttu ognunu sà quant’elli ponu esse sereni ancu in peghjò situazioni. Infine chì, per sta stonda ; elli quattru ùn sapianu più induve batte di capu. Non solu chì tuttu era in sottusopra è chì li currianu in i nari e tanfate parturite da un mischji mischja chì Diu ne sà, ma dinù chì era natu u strunchizzime in tuttu u battellu è chì ci vulia à pruvà à fà ne l’avvinta di i danni. L’affare s’annunziava longu è fastidiosu. Tantu più ch’elli eranu stanchi morti. Alesiu ùn a si sentia d’attaccà subbitu. Ùn ci vidia mancu più chjaru. E so cerbelle li parianu una accatamansanta di mulloni in bullore chì u impedianu di cuurdunà i minimi gesti. ... Oh chì penna in capu ! Mancu dopu à una sborgna di trè ghjorni un affare simule ! Eppuru, n’averaghju chjappu scimie... sciuuu... chì pena ! Serà megliu ch’eo mi stia à posà... È à vede li tutti, eranu in u listessu statu, da più à menu. Diana era stracquata in pianu cun e mani à l’ochji circhendu di fà si passà u mal’ di mare cum’ella pudia. U battellu ùn viculava guasi più ma per ella ùn era ancu compiu l’affare. Digià chì in tempu nurmale... ma custì ! u purgatoriu saria statu u paradisu in paragone. È di quandu in quandu li venia un trasaltu chì a facia mette di latu per rende, una volta di più, u nunda chì li firmava in corpu. Fabbì, a so amica, ella mal’di mare ùn ne sentia più, ma cum’è Alesiu, u so cumpagnu da a vigilia, li battianu e macragne da ùn sapè più induv’ella stava di cabina. Ùn era chè Santu, u maritu di Diana, chì ben’ chè scuzzulatu, circava, à fà una valutazione di ciò chì era statu dannighjatu. Hè vera chì u velaiu era u soiu è ch’ellu facia da Capitanu à bordu ; tandu s’ellu ci era un esempiu à dà, toccava à ellu à dà lu. Ma ahù, puru cun tutta a so vuluntà è scurtatu ch’ellu era da Chimbò, u cane di Diana, ùn ci sbuccava à sculunnà tuttu da per ellu. Avia bisognu di tutti. - « Alè o zitè ! Ci vole à dà si di rimenu è vede appena neh... S’ella ci hè robba rotta ci tocca à sapè in chì manera si po riparà. Aiò ci ne ! Vi vogliu vede tutti nantu à u ponte ! » U sole era altu avà. U mare ingiru era d’oliu. À l’orizonte si vidia a forma di a Sicilia dissignata trà mare è celu. Una bella ghjurnata s’annunziava, una ghjurnata calma è assuliata chì cuntrasteria di sicuru cun a viulenza di a nuttata scorsa. Ùn ci vidianu micca tantu più chjaru, ma tutti, calati si à pusà, circavanu à ùn perde u filu ascultendu e cunsigne di Santu. Li paria d’avè le capite, ma prima d’affaccendà si, a sola primura era di rinfriscà si l’idee è di ricuvarà qualchì forza. Una bella richjarata, quessa si chì li paria un’idea bona, ma... ... Una duscia : mancu à pensà la ! vistu cum’ellu hè statu imbruttatu u battellu, ci tuccheria à fà a pulizia in e dusce prima di pudè ci lavà noi stessu... in stu modu avemu pur’ chì fà ! sturduliti simu è sturduliti steremu... Alesiu, nantu à sta pensata s’arrizzò di colpu è, in un muvimentu tantu lestu chè graziosu chì i lasciò tutti à bocca aperta, si lampò à capu in ghjò da u battellu. A so inciunfata era tantu perfetta ch’ella fece un ciottu tondulu tondulu avvintu da una zirlata di millaie di gocce d’acqua chì ricullate sopra à l’altura di u ponte è fattu si una riverenza à i spettatori di issa stonda, si ne eranu rifalate in mare à ripiglià a piazza soia. Si passò una stundarella prima di vede affaccà u capu d’Alesiu di fronte à a proa. « Aaaarrrrh ! Alò o ghjè ! Venite chì hè fresca è chì face prò... Alè, ùn tricate più... inciuffate vi , aiò ! » Fabbì a prima, ben’ chè smarmurita sempre, fù impressiunata da u so cumpagnu novu. U ciombu d’un prufessiunale di a disciplina ùn saria micca statu tantu più bellu. Puru Diana, è soprattuttu Santu u so amicu di zitellina, ùn li sapianu tamantu galabu nè per e capiciuttate nè per l’annea. ... Ma chì aspetteranu ?!... - « Aiò ! ci volerà ch’eo colli à circà vi ? » Incantata, Fabbì, ùn si fece pregurà una volta di più. Si sbarazzò di a so maglietta di cutone mettendu à palesu dui pettucci belli tonduli è belli fermi chì impuntellavanu ch’ella era a bella donna ch’ella paria - Alesiu, l’avia induvinata a vigilia, ma avà ne era sicuru. È una segonda zirlata, menu armuniosa chè a prima nascì in un sussuru liquidignu. À Diana, stu zinzichellu di scimizia in u cuntegnu d’Alesiu, imitatu da Fabbì, li fece ingrandà a brama d’una bella richjarata. È quelle duie gocce fresche fresche chì eranu venute, sottu à l’arechja diritta, à carezzà li u collu à sgottera avianu compiu di seduce la. È cusì, senza mancu piglià u tempu di spuglià si, ella dinù s’era lentata. Ùn era ancu à entre in mare chì Chimbò, animale sempre cusì fidatu, li ghjunghjia à latu. Avia seguitatu a patrona videndu la piglia u so volu. Avà nutavanu di paghju ver’ di Alesiu è di Fabbi chì, elli, s’eranu ritrovi è a si basgiuchjulavanu arricurdendu si quelle stonde prima di fà cena. Nantu à u ponte avà, ùn ci firmava più chè Santu, ochjisburlatu, mirendu u gruppu di i trè amichi, accumpagnati da u cane, chì a si ghjucavanu in l’acqua cum’è zerbinotti. ... Ma fidighjate mi lu quessu custi !... Si stà impalaficcatu à fidighjà ci da quassù. Cumu ferà à esse sempre cusì sticchitu ? - « O Sà ! ti ci volerà un invitu da ch’ è tù venghi cun noi ? Aiò ! Cappia ti appena... » li lampò Alesiu chì paria propiu rinvivitu dopu à stu bagnu beneficu. - « Iè o Sà ! S’è tù sapessi cum’ella hè bona. Hè fresca... face prò mì ! Alè lampa ti ! » aghjunse a moglia chì venia di ghjunghje à l’altura di i inamuricciati. È Fabbì, cun a so vuciuccia sensuale è a so risetta maliziosa l’allusingò dinù. - « Veni cun noi, aiò ! u tempu d’una richjarata tutti inseme eppo ripiglieremu e nostre faccende di pulizia è d’accuncera. Ùn ti fà più pregurà ! Aiò ! » È si missenu à chjamà lu tutt’è trè à issa più bella. Ancu u cane cun u so abbaghju grossu è grave paria ch’ellu ci mettissi u soiu. Ma Santu ùn si lasciò amasgiulà cusì faciule. D’una parte, ci era qualcosa in ellu chì, venissi da u so sensu di e rispunsabilità, venissi da a so natura penserosa, li sussurava di ùn fà cum’è l’altri è di tirà avanti in u so inventariu di i danni. Da un’altra banda, a fatiga a sentia dinù ellu è bisognu ci era d’acquistà si un’ unghjicula di fuga da pudè tene u colpu. È s’ella ci era una riparazione urgente à fà ? Una vela stracciata o un maghju addibulitu, una panna meccanica o eletrica ; pò dà si ancu tuttu à tempu ! U mantenimentu d’un velaiu hè un affare tantu dilicatu. Ma solu… n’era cuscente, l’affare seria difficiule à fà in furia è bè. U fattu si stà chì ùn sapia più tantu chì santu pregà. - « A...iò ! o Sà ! A...iò ! o Sà ! A...iò ! o Sà ! » azzizzavanu in ritimu e voce di i so amichi cun Chimbô chì arruvillava à contramisura. Forse serà stata quella cria di ghjelusia, nata à rombu di sente li chjamà è di vede li cusì à l’asgiu è spenserati, chì l’averà puntatu in l’acqua ! Era fresca si. Ma cusì benefica. E piuviscate di a notte scorsa avianu fattu calà a timperatura di u mare, ma avà ùn a sentianu guasi più : quant’è ch’elli fussinu risanati. Avianu nutatu appena tutti inseme di longu à « A Santa Vaglia » è u sole a s’atteppava torna una cria à l’insù. Di u tempurale, oramai, ùn ne sapianu mancu più chì mondu è solu li venianu in core e stonde passate capunanzu à i viculimi, i balcheghji è e scuzzulate. Santu è Diana.eranu abbastanza fieri è felici. A ci avianu fatta à fà li mette inseme l’altri dui. À Fabbì è à Alesiu. Era quessu u scopu primu di sta crucera. Alesiu era statu malandatu dopu à u so divorziu è bisognu avia di cambià versu. Fabbì ella, ben’ ch’ella fussi una zitella belligna è bravuccia, ùn ci era riesciuta à inguantà l’omu ch’ella avia sempre aspettatu. È dì chì, una settimana fà, ùn si cunniscianu mancu quelli dui. Ùn ci era chè da vede li nutà pettu pettu à basgibasgera ! Ellu, l’amicu di sempre di Santu è ella, a cullega di travagliu di Diana. Durante sette ghjorni avianu fattu cunniscenza nantu à stu velaiu magnificu in cor’ di u mediterraniu. L’altreri, cullati ch’elli eranu à fà si imbruni inseme nantu à u ponte tuttu di teccu, per a prima volta s’eranu basgiati. Hè stata u lindumane chì, compia quella ghjurnata beata à navigà sottu à u sole è cappiata l’ancura à u largu di a Sicilia, s’eranu ritrovi in a cabina di Fabbì è, una carezza pigliendu l’altra, sottu à una duscia tepida à fà bolle i sensi, à lume spentu, avianu fattu l’amore. Per issa stonda à trimulera contru à a to pelle di seta, e nostre lingue cummare, una carezza piglia l'altra... Ti tengu caru Per quelli ochji verdi di lume aperti à riceve mondi ch'è n'avemu battutu in dui u to core in paru à lu meiu... Ti tengu caru Per issu dumane appesu in dà stuvigliu lampatu in mare spaziu tamantu à cerniglià a rena fila... per u sempre Ti tengu caru Cristofanu FILIPPI u 5 di dicembre di u 2008 U marosu si hà pigliatu i grombuli unu à unu, tirendu si senza stacciu a rena à tempu à la vistia d'ogni passu di toiu Ch'eo avaria fattu meiu. Aghju l'anima sfasciata da u sintimu accattanu chì dumane sia andatu à truvà un' altra strada, togliendu l'orizonte ch'eo tenia per la manu. È lu mio core s'intana à tornà petra bullita. Sculpita à centu pezzi da una staffilata schjetta, ùn vogliu dà la à nimu, issa ferita hè a meia ! Cristofanu FILIPPI u 5 di dicembre di u 2008 Nota Bene : a petra bullita hè una petra ingullita da un arburu chì li cresce in giru. Oh nun dà capu à lu ventu Chì fischja è suspira quallà. U nostru focu ùn serà spentu Mammata l'hà da accatizzà. Dormi dormi o Ciucciunà Chì u ventu hà da stancià. Lu to babbu l'hà turnate In chjostra le caprerelle Ci sò cedie cun muvrate, Collate cun lotinelle Dormi dormi o Ciucciunà Chì u to babbu hà da vultà A neve per la muntagna Stende lu so fasciu biancu Face trinnicà l'altagna U falcu cun lu filanciu Dormi dormi o Ciucciunà Chì la neve hà da scutrà Cun la luna tante stelle Si stanu tutte à curà : Feghjanu le ciucciarelle E si volenu veculà. Dormi dormi o Ciucciunà Chì la luna hà da veghjà. Dormi pur' cara zitella Per tè mammone canterà Di tutte sì la più bella Fior' di mamma è di babbà Dormi dormi o Ciucciunà Ci hè mammone ad azzicà Cristofanu FILIPPI Per Francine chì vulia una nanna u 4 di dicembre di u 2008 Manu ingrunchjata da l'anni pisii di strazii à visticà i versi di lu legnu maestru
Manu saviezza chì conta e stonde è e stonde ad ammansà i ghjorni chì scrignanu e carne Manu frizione chì spachja dulcezza è calore ad alliscià a pelle di quella anima cara Manu paterna, di core u ti vogliu contà è palisà l'amore tamantu ch'eo ti portu. Per Francine chì mi parlava di e mani di u so babbu bancalaru Cristofanu FILIPPI u 28 di nuvembre di u 2008 Silenziu di tante stonde Ch'eo mi tengu in secretu Ricordu chì si nasconde In issu catagnellu chetu Da gode si lu serenu D'un mumentu eternu... Cristofanu FILIPPI u 26 di nuvembre di u 2008 Per Francine chì ascultava u silenziu Quel con ! C'est ce que j'ai pensé de ce type sur la plage. Celui qui semblait incarner tout ce que je m'efforce de combattre depuis des semaines. Blanc comme un linge, ventripotent, l'air faussement décontracté tant il était empreint de cette attitude hautaine de bureaucrate parisien qui sait tout sur tout et qui s'accorde quinze jours de vacances en Corse pour évacuer ce que d'aucuns appellent "le stress du boulot". Quel con ! Oui, quel con ! Il n'y a pas d'autre mot pour exprimer ce que m'inspirait ce quadragénaire qui barbotait maladroitement dans l'eau avec ses lunettes de soleil et son short de bain moulant dont l'effet esthétique était complètement annihilé par cette bedaine rabattue sur l'élastique. C'était la première fois que je le voyais mais j'avais le sentiment de le connaître depuis toujours : l'archétype du touriste beauf dans toute sa splendeur. Quel con !... C'est réellement ce que j'ai pensé de ce type, jusqu'au moment où je l'ai vu faire avec sa fille, la petite Coline, 3 ans et demi, qu'il avait emmenée à la plage sans sa maman. Prévenant, juste ce qu'il faut dans ce genre d'activités acquatiques. Attentionné comme on ne saurait l'être plus avec une enfant de cet âge qui peut pleurer pour un oui ou pour un non. Patient, au moment fatidique de lui faire comprendre qu'il est l'heure de sortir de l'eau et de se sécher. Talentueux dans l'art d'accommoder les gestes et les mots pour la faire obtempérer dans le calme et la bonne humeur. Quel con ! Ai-je pensé en laissant ce sentiment de honte m'envahir...
Marina di Talasani, u 3 d'Agostu di u 2008
In core à tè
A mio casa
centu volte l'aghju detta
di petra matticcia
murata
à l'asseccu.
A mio casa
mille volte l'aghju vista
tamanta
Da nasconde lu mio amore
immensu...
Mai
a mi pensai,
a mio casa
ch'ella fussi...
u to core !
Cristofanu FILIPPI
U 6 d'agostu di u 2006 Luce eterna
Prima di tè
Ùn la sapia.
U mio mondu era di silenziu tamantu.
È isse notte,
di viotu tessute,
andavanu
à passu cutratu
rembu à la mio pelle,
sempiterne...
Prima di tè
ùn a pudia sapè.
Nè guerre nè paci mi facianu trimà.
E cerbelle,
peste di matrucate,
stacciavanu
à grombu straziatu
u tempu greve di nebbia,
crudele...
Si hè fatta lebbia
a luce
ad appacià
u sborru di sensi.
Linda, luminosa
è sincera
cum'è issa mane
d'inguernu.
L'aghju sappiuta
tandu...
à tempu à tè.
Cristofanu FILIPPI
u 26 di lugliu di u 2006
Vanu surelle
A luna fascia serena
A so luce di seta,
U mare stà fermu,
Una stonda,
Ad ascultà la muraglia
Rigalà à e stelle
U to cantu
À lu meiu intricciatu.
A mio voce chjama a toia
È vanu di paghju
À intrunà l’orizonte
Luntanu.
Una nota piglia l’altra
È vanu surelle
L’isule
À basgià u Terraniu.
Cristofanu FILIPPI
U 17 di lugliu di u 2006
Rembu à i mo fiaschi
Arrembatu à i mo fiaschi
una stonda,
l’astutu si sdrughje
in u viotu
chì mi circonda.
È mi bollenu i sensi
à sapè li perchè,
à sapè le ragiò,
à sapè…
ùn sò chè.
A mo carne si cunsuma
À scandellera,
Cum’è issu chjodu
Rughjinosu
Ch’ella si rode a mosca
Da tanti è tanti anni.
È issu viotu à l’intornu
chì mi stringhje,
mi stringhje
è mi surpa l’ansciu
da fà mi le cappià
isse parolle,
quelle pensate
mai dette,
tenute…
à mutesca.
U mio core si cunsuma
à sfracellera
cum’è issa carne
fiacca
ch’ella si rode a vita
da tanti è tanti anni.
U 10 di marzu di u 2006
U francà di e stagione
Spadanscia a mio muntagna sottu à a vampa di u sole.
U mintrastu di lu so odore incuruneghja lu maticciu
Chì s’infiara sopra a frasca di u mantellu castagnicciu
À sinu à la rinfriscata di una nottata di fole,
Cun l’eternu passatempu di lu celu di l’estate
Chì m’arrega lu serenu di e so stelle suminate.
Invechja la mio muntagna in un vestitu russicciu.
U muscu di e mele, poste in la filetta secca,
Accarezza incù dulcezza u paese chì rinfresca
Gudendu si lu raghju di u sole tricaticciu,
Quandu a sarra pianu pianu si tira un velu grisgignu
Nantu à a valle chì cuntrasta incù lu chjarore vicinu.
S’ingronchja a mio muntagna sottu à a neve chì si chjina.
À l’aggrottu di lu vetru, affuscatu di vapore,
Schjuppitteghja un ceppicone chì rigala u so calore ;
Al di fora u celu grisgiu pare falà ne in pulvina.
U cunfortu di una casa eiu sò quant’ellu vale
Quandu in un dolce silenziu s’accampa u tempurale.
Rinvivisce a mio muntagna in una carezza verde.
L’amanduli sbucciati chjamanu li benedetti,
Cola lu rossu suchjosu di li chjarasgi amaretti,
Luntanu ferraghju scuru è le to ghjurnate frete !
Da tandu un solcu tiratu dà speranza à li mio sogni :
Imbellisce mi la vita chì accarezza li mio ghjorni.
Ùn muta un palmu a mio muntagna franchendu tante stagione.
Eiu invechju à fiancu à ella fendu li da testimone,
Tutti l’anni chì s’ammansanu maturiscenu u mio campà
È cun tè la mio cumpagna quellu mondu vogliu varcà.
Maghju di u 2001
|  |
Primure
Nantu à viottuli suprani,
Quandu u passu vene lenu
À la vinta di l’alpani,
Ne sfasciu un mondu serenu.
Campu cantu è spergu !
Per issu paese impetratu
Di silenziu chì li pesa,
Lu mio versu piglia fiatu
È in un lampu si palesa.
Cantu, campu è spergu !
In sta terra à mezu mare
Ciambuttata da li venti
Una storia, mi si pare,
L’hà da scrive a so ghjente.
Spergu campu è cantu !
Maghju di u 2000
Quandu li ti daraghju ?
Quantu basgi ch’eo averaghju ?
Azzizzanu li mio sonnii,
Appesi à lu tempu
Chì trascina li so ghjorni.
Quandu li ti daraghju ?
Ùn basteranu i ritratti
Chì matrucanu a mente :
Ùn sò boni à rispechjà ti
Quant’è l’acqua di isse surghjente
Chì vanu, chì vanu...
Nantu à la petra murata,
Una perla cristalina :
Lacrima di isse loche
Chì si lampa in l’incrina,
Si ne cola scunsulata.
Ma basteranu i ricordi
Ad appacià la mancanza
Suneranu li mio accordi
Per fà cresce a credenza :
Si spana, si spana, si spana...
|
|
|
|